Circulație îngreunată pe DN 68A între Coșava și Margina: lucrări la carosabil până la sfârșitul lunii iunie

449

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță restricții de circulație pe Drumul Național 68A, între localitățile Coșava și Margina, în județul Timiș. Lucrările de consolidare a carosabilului încep astăzi, 12 mai, și se vor desfășura până la finalul lunii iunie, inclusiv pe timpul nopții.

Intervențiile vizează tratarea tasărilor locale și consolidarea structurii drumului, în continuarea lucrărilor efectuate anul trecut în aceeași zonă. Antreprenorul Drumuri și Poduri Banat va lucra de luni dimineața până vineri la prânz. În weekend, traficul va fi reluat pe ambele sensuri, dar vor rămâne în vigoare restricțiile de viteză în zona de șantier.

Pe lângă lucrările rutiere, în paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va efectua reparații la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Margina. Traficul rutier va fi deviat temporar printr-o variantă amenajată provizoriu în zona căii ferate.

Pentru a evita aglomerația, șoferii sunt sfătuiți să utilizeze rutele ocolitoare recomandate de DRDP Timișoara:

Rute alternative:

  • Pe direcția Nădlac – București:
    A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria
    sau
    A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia

  • Pe direcția București – Nădlac:
    A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac

Șoferii sunt rugați să manifeste prudență sporită în zonă și să respecte semnalizarea rutieră temporară instalată pe durata lucrărilor.

Carmen COSMAN – PREDA