În ciuda speculațiilor și titlurilor alarmiste care au prefigurat un posibil blackout în perioada Paștelui, sistemul energetic național a funcționat fără sincope, datorită mobilizării exemplare a specialiștilor din domeniu, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Dincolo de titlurile care au anunțat apocalipsa și blackout-ul de Paște, realitatea este că oamenii care țin lumina aprinsă în România sunt o mare familie de profesioniști. Iar eu sunt, fără îndoială, cel mai norocos ministru din Guvern că am onoarea să lucrez alături de acești oameni”, a transmis ministrul într-o postare publică.
Burduja a explicat că cele mai dificile momente pentru sistemul energetic au fost prima și a doua zi de Paște, perioade în care consumul a atins minime istorice, iar presiunea a fost resimțită mai ales în zonele București, Craiova și Slatina, din cauza supratensiunilor din rețele.
Cu toate acestea, echilibrul între producție și consum a fost menținut constant, fără incidente majore. „Totul a fost gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului – producție vs. consum, cât și al tensiunilor din rețelele electrice de transport și distribuție. […] Dispeceratele teritoriale și operatorii de distribuție s-au coordonat bine și nu a fost niciun incident”, a precizat Burduja.
Pregătirile pentru această perioadă, spune oficialul, au început cu trei săptămâni înainte de Paște, prin scenarii, analize și teste aplicate inclusiv în centrale fotovoltaice și instalații de stocare. Una dintre măsurile pregătite a fost chiar scăderea controlată a producției la reactoarele de la Cernavodă, scenariu care nu a fost însă necesar. „Ambele au produs în bandă, la capacitatea obișnuită.”
Printre măsurile tehnice luate s-au numărat și oprirea etapizată a termocentralelor, reducerea semnificativă a producției hidro, dar și absorbția energiei reactive prin instalații de stocare. În noaptea de Înviere, producția hidro a fost redusă de la 2300 MW la doar 270 MW.
Potrivit datelor oficiale, în cele mai critice ore (13:00 – 15:00), consumul s-a menținut la un nivel minim de 2700 MW, jumătate provenind de la Cernavodă. În plus, România a reușit să exporte câteva sute de MW, un aport important în echilibrarea Sistemului Energetic Național.
Un rol esențial l-au jucat și instalațiile de stocare, care au absorbit un record de 133 MW într-un interval scurt, între orele 13:00 – 13:15. „Am început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare și azi avem 235 MW, cu o capacitate de stocare de 400 MWh”, a subliniat ministrul.
Sebastian Burduja a ținut să sublinieze că toate aceste rezultate au fost posibile datorită mobilizării echipelor din teren, a operatorilor, dispecerilor, dar și a contribuției societății civile și a prosumatorilor. „Văzând toată mobilizarea de forțe și dedicarea profesioniștilor, am fost ferm convins că nu există niciun risc de blackout în sistemul energetic din România.”
În final, ministrul a reafirmat nevoia de investiții accelerate în sectorul energetic, pentru ca România să devină un jucător competitiv și rezilient în anii următori. „Am încredere că în 2028, prin proiectele deja începute din PNRR și Fondul pentru Modernizare, energia României va fi mult mai multă, mai rezilientă și mai competitivă.”
Carmen COSMAN – PREDA
