Apple și Meta, amendate cu sute de milioane de euro de Comisia Europeană

612

Comisia Europeană a sancționat astăzi Apple și Meta cu amenzi de 500, respectiv 200 de milioane de euro, pentru nerespectarea Actului legislativ privind piețele digitale (DMA).

Apple a fost găsită vinovată de încălcarea obligației de a permite dezvoltatorilor de aplicații să-și informeze utilizatorii despre oferte alternative în afara App Store. Potrivit Comisiei, aceste restricții au limitat accesul consumatorilor la opțiuni mai avantajoase și au fost considerate nejustificate.

În cazul Meta, Comisia a vizat modelul „Consimțământ sau plată”, care le oferea utilizatorilor europeni doar două opțiuni: acceptarea publicității personalizate sau plata unui abonament. Instituția a concluzionat că modelul nu asigură o alternativă echivalentă care să folosească mai puține date personale, încălcând astfel prevederile DMA.

Ambele companii au la dispoziție 60 de zile pentru a se conforma deciziilor. Aceste sancțiuni marchează primele decizii de neconformitate emise în baza noului regulament digital european.

Carmen COSMAN – PREDA